Un copil de doi ani care a dispărut în stațiunea Geoagiu Băi, găsit după o jumătate de zi de căutări

Un copil de doi ani care a dispărut în stațiunea Geoagiu Băi, găsit după o jumătate de zi de căutări
Publicat: 15/06/2015, 10:12

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, agent principal Laura Bradu, copilul a fost găsit, în noaptea de duminică spre luni, într-o pădure flată la 2,5 kilometri de hotelul unde era cazată bunica sa, iar la căutări au participat zeci de jandarmi, polițiști și voluntari, fiind solicitat și un elicopter cu termoviziune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Ne-au ajutat foarte mult imaginile suprinse de camerele montate pe o vilă care ne-au indicat direcția în care a fugit copilul. La aproximativ doi kilometri distanță de hotelul de unde a plecat copilul echipele de căutare au descoperit unul dintre papucii micuțului, iar după jumătate de kilometru l-au găsit pe copil întins pe jos.

Copilul este teafăr și a fost încredințat părinților. La căutări au fost folosiți și trei câini antrenați special pentru căutarea persoanelor dispărute, dar și un câine care ia urme. De asemenea, un elicopter cu termoviziune a survolat zona pentru a descoperi copilul în pădure”, a spus Laura Bradu.

Băiețelul de doi ani și nouă luni din județul Gorj, care era în vizită la bunica sa, aflată la tratament în stațiunea Geoagiu-Băi, a dispărut duminică după-amiază, el fiind văzut ultima oară în sala de mese a hotelului unde este cazată femeia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Se fac verificări chiar LA GRANIȚA cu România. Decizia se aplică de mâine, 16 IUNIE
Florian Coldea, legături cu mafia albaneză. Documente oficiale
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cine a fost omul de stat român „mai mai mare decât Woodrow Wilson, Lloyd George...
×